DCC-EX (aparut acum mai bine de 10 ani sub denumirea de DCC++) este un model de centrala digitala DCC open source. Poate fi realizata integral acasa, folosind cateva placi din gama Arduino, sau, pentru cei care nu vor sa se complice prea tare, poate fi cumparata gata asamblata si testata. Performantele sunt mai mult decat promitatoare:
- doua iesiri de linie (main si programming) cu multiple variante de curent maxim suportat
- interfata Wi-Fi ce poate fi utilizata in mod Acces Point sau device
- interfata USB pentru comunicatie facila cu un PC ce poate rula software dedicat (JMRI de exemplu)
- capabilitatea de a controla retele digitale DCC sau analogice (cu comanda PWM)
- mod booster suplimentar pentru centrala gata asamblata... si multe altele
Ei bine, nu este in intentia mea sa detaliez toate facilitatile acestui model de centrala digitala. Ele pot fi aflate chiar de pe websitul DCC-EX de catre cei interesati. Ceea ce vreau sa va spun este ca eu am testat-o si ca totul functioneaza. Chiar foarte bine. Iar faptul ca proiectul este open-source, deci protocoalele de comunicatie sunt publice, face aceasta solutie extrem de atractiva pentru oricine doreste un pic mai mult. Cum ar fi de pilda, panouri de control mai complexe sau diverse modalitati de feedback.
O centrala digitala completa DCC-EX poate fi cumparata gata asamblata de aici. Costul unui sistem minimal este de circa 120 euro (booster integrat de 2 x 5A).
Costul unui sistem facut acasa (cu booster de 2 x 1.5A) este aproximativ la jumatate.
Eu unul sunt incantat ca un asemenea sistem a aparut. Mai intai pentru ca este open-source. Acest lucru garanteaza update regulat pentru software, hardware si facilitati. Apoi pentru ca pretul este simtitor mai mic decat al unui sistem concurent facut de o firma specializata. Ca urmare, vor aparea aici pe blog articole despre diverse module sau extensii pe care le-am realizat si care sunt compatibile DCC-EX. Va invit pe toti cei care sunteti interesati si doriti informatii suplimentare sau ajutor sa ma cotactati.
Fiindca, da, eu cred ca acest sistem chiar este o solutie viabila pentru controlul dioramei dvs.