joi, 28 februarie 2013

Semnale mecanice de manevra si presemnalizare

Trebuie sa va spun ca acest anunt m-a cam luat si pe mine prin surprindere. Nu pentru ca nu as mai fi in stare sa imi dau sema ce fac (desi... uneori...) dar pentru ca proiectul unor asemenea semnale era de mult timp uitat intr-un sertar. Nu degeaba, ci pentru ca aveam indoielile mele legate de fezabilitatea proiectului cu mijloacele destul de modeste de care dispun. Asta pana acum cateva zile, cand am hotarat sa sterg tot ce aveam deja facut si sa o iau de la capat. Un mic hei-rup dar care a dat rezultate nesperate. Iata desenele:

 Ceva cuvinte despre modele: ca de obicei sunt realizate din alama fotodecupata, completata cu tije de alama, nichel-argint si otel arc. Iluminarea este realizata cu 2 leduri albe. Postamentul este patrat de 10 x 10 mm si este solidar cu un tub de alama de 8 mm diametru. Ca urmare, pentru montarea pe macheta a semnalului este suficient sa faceti o gaura de 8,5 mm diametru. Tija de actionare a semnalului este lasata libera si este suficient de lunga (cca. 40 mm) incat sa ajunga sub diorama. Sub diorama se va monta si mecanismul de actionare. Modelul este fin decupat si are reproduse toate detaliile tipice.
Semnalele se pot comanda numai gata montate si vopsite, dupa cum urmeaza:
K1307-a: semnal mecanic de manevra (romb alb albastru) ...15 eur
K1307-b: semnal mecanic de presemnalizare cu 2 aspecte (dreptunghi galben negru): ...15 eur

Pentru motorizare va propun 3 variante:
Servo 1: servomenism mini (similar TowerPro SG50): ...5 eur
Servo 2: motor actionare lenta (detalii in curand): ...8 eur
Servo 3: actionare lenta cu fir cu memorie (detalii in curand): ...8 eur.

Pentru cei interesati, propun si decodoare dcc adaptate pentru fiecare din aceste 3 motorizari. Intrebati-ma si va voi raspunde cu placere. Promit!

Si inca ceva: imi propun sa continui aceasta serie de semnale, dar o voi lua incet si doar pe masura ce exista comenzi care sa o sustina. Semnale cu 1 sau 2 brate, semnale de presemnalizare cu 3 aspecte, semnale Banovici, sunt toate pe lista. Nu va pot promite insa termene pentru ele. Mai curand va pot promite ca nu voi face nici un fel de compromisuri de la calitate.

Stalpi cu traversa (model vechi)

Pentru cei familiarizati cu gama de stalpi catenare propusa de mine, acest model de traversa poate parea surprinzator. Totusi, avand in vedere cat de raspanditi sunt inca stalpii de catenare model vechi, cred ca ar fi pacat ca modelistii interesati sa nu dispuna de o reproducere de calitate a modelelor de traversa.
Si cand vorbesc despre o reproducere de calitate, ma refer fara falsa modestie chiar la kitul pe care vi-l propun. Iata cum arata:
Kitul K1306 se compune din: doua sisteme de prindere pe stalp, doua semitraverse de 108,6 mm lungime si 3 console suspendate de traversa. Kitul permite traversarea a 3 linii, distanta dintre stalpii de sustinere fiind reglabila in limitele a 204,8...214,4 mm. Modalitatea de reglaj aleasa este reprodusa perfect dupa modelul real si se compune din benzi gaurite si pivot de ancorare.
Consolele suspendate sunt si ele atent reproduse atat dimensional (sunt mai lungi decat modelul "nou") dar si ca modalitate de fixare pe traversa, prin intermediul a 4 carlige.
Un stalp catenare model "vechi" ar trebui sa aiba in varf un diametru de 3,85 mm (dimensiune la scara 1/87). Din acest motiv, prinderile livrate in kit se pot adapta pentru diametre de 3,8...4 mm. Stalpii de sustinere nu sunt livrati in kit, dar se pot usor fabrica din baghete de lemn sau plastic. Ceva mai greu, se pot fabrica si din teava sau tija metalica. Kitul este fabricat din alama fotodecupata de 0,3 mm grosime, tije de nichel-argint de 0,6 mm diametru, tije alama de 0,15 si 0,3 mm diametru si izolatori plastic.

Si acest tip de kit il propun la un pret fix, indiferent de ce model de console alegeti (lungi sau scurte).
Pretul pentru kitul gata montat si vopsit este:
K1306: kit traversa peste 3 linii model vechi (orice tip de console): 16 eur

Acest model este deocamdata singular, dar in functie de cerintele dvs. ar putea sa se dezvolte intr-o serie mai completa. Va invit sa-mi spuneti parerea dvs.

Stalpi cu traversa

Gama de stalpi catenare propusa de mine nu ar fi fost completa daca nu ar include si versiuni de stalpi cu traverse peste mai multe linii. Exact aceasta lipsa este acum rezolvata de kiturile K1305-ab. Aceste kituri permit traversarea unui numar de 3 linii  (K1305-a) sau 4 linii (K1305-b) si permit combinatii variate de console (simple lungi sau scurte, duble de aceeasi parte sau duble pe parti opuse ale stalpului). Iata cum arata modelele pe care vi le propun:
Fiecare kit este compus din 2 stapi (similari cu modelul obisnuit, dar mai inalti), doua semitraverse de lungime 100,6 sau 130,6 mm, doua console pentru stalpii de sustinere si una sau doua console suspendate de traversa. Distanta dintre axele stalpilor de sustinere este de 185, 6 mm pentru kitul K1305-a si de 245,6 pentru kitul K1305-b, dar poate fi marita daca este nevoie pana la maxim: 195,6 pentru kitul K1305-a si respectiv 255,6 pentru kitul K1305-b. Modificarea distantei se face simplu, prin montarea stalpului in prima in loc de a doua fanta a traversei. Solutia este similara celei folosite in realitate.
Intrucat numarul de combinatii intre toate tipurile de console este destul de mare, am hotarat sa simplific la maxim modul de comanda, si anume fiecare kit are un pret fix, care nu se modifica in functie de configuratia particulara dorita.
De exemplu un kit K1305-a se poate comanda cu o consola simpla de tip B pe unul din stalpii de sustinere, cu o consola suspendata simpla de tip A si cu o consola dubla de tip D pe celalalt stalp de sustinere. Nu exista nici un fel de restrictii legate de tipurile de console ce se pot pune pe stalpii de sustinere, dar consolele suspendate de traverse pot pe moment fi numai de tip A sau B (simple lungi sau scurte).
Kitul este fabricat din alama fotodecupata de 0,3 mm grosime, tije de nichel-argint de 0,6 mm diametru, tije alama de 0,15 si 0,3 mm diametru si izolatori plastic.

Preturile pentru un kit gata montat si vopsit sunt:
K1305*a: stalpi cu traversa peste 3 linii (orice combinatie) ...15 eur
K1305*b: stalpi cu traversa peste 4 linii (orice combinatie) ...19 eur

Comentariile dvs sunt ca de obicei, binevenite.


luni, 18 februarie 2013

Kituri stalpi catenare

Am reorganizat kiturile de stalpi catenare. Am dorit sa fac acest lucru pentru ca modelul original de kit (acela care propunea 5 modele diferite de stalpi pe aceeasi placa de alama fotodecupata) era destul de putin practic. Noile kituri sunt acum mai usor de comandat fiindca exista cate un model de kit special dedicat fiecarui tip principal de stalpi si veti vedea ca ofera si alte cateva avantaje. Mai intai va prezint noile kituri:

K1303*ab:
- kitul cuprinde toate materialele necesare fabricarii a doi stalpi cu o singura consola (similari modelelor K1011*a  si K1011*b)
- pret kit: 4 euro

K1303*c:
 - kitul cuprinde toate materialele necesare fabricarii a doi stalpi cu consola dubla (similari modelului K1011*c)
- pret kit: 5 euro

K1303*d:
- kitul cuprinde toate materialele necesare fabricarii a doi stalpi cu consola dubla (similari modelului K1011*d)
- pret kit: 5 euro

K1303*fg:
- kitul cuprinde toate materialele necesare fabricarii a doi stalpi cu tripla consola (similari modelelor K1011*f  si K1011*g, cate unul din fiecare)
- pret kit: 6 euro

 Fata de seria anterioara exista doua modificari importante la acesti stalpi:
- am folosit tabla de 0,3 mm in loc de 0,25 mm (acest lucru contribuie in primul rand la usurinta de montare a kiturilor, dar ofera si o rigiditate de ansamblu mai buna a stalpului)
- in afara de modelul original de prindere pe diorama (cu 2 tinte sau suruburi mici de lemn) acum exista posibilitatea de a prinde stalpii prin intermediul unui surub M2,5 fixat in baza si care este suficient de lung (25 mm) incat sa traverseze placa dioramei. Aceast metoda alternativa de prindere ofera mai multa flexibilitate la montaj. Vedeti in desenul de mai jos o comparatie intre cele 2 metode de prindere:

Toate modelele de stalpi catenare vor fi si de acum inainte disponibile pentru comanda gata asamblate si vopsite. Codurile de comanda se schimba insa dupa cum urmeaza:
- K1101*a devine K1303*a
- K1101*b devine K1303*b si asa mai departe.
La momentul comenzii va trebui precizata si metoda de prindere pe care o preferati (cu tinte sau cu surub).
Preturile pentru stalpii care se prind cu tinte raman neschimbati, pentru modelul de prindere cu surub se va adauga suma de 0,2 euro per stalp.
Zilele urmatoare voi prezenta noile modele de stalpi catenare cu traverse peste 3 sau 4 linii. Va astept sa reveniti.




duminică, 17 februarie 2013

LDM12 Malaxa

Am aflat de concursul LDM12 mult prea tarziu. Nu am mai putut participa. Dar asta nu m-a impiedicat sa admir realizarile participantilor, cu o mentiune speciala pentru modelul dlui. Alin Nistor. Mi-am spus inca de pe atunci ca intr-o zi, voi avea si eu propriul meu model. Ei bine, imi face placere sa spun ca ziua aceasta este tot mai aproape. Mult timp nu am facut nici un progres legat de acest proiect pentru ca nu reuseam sa gasesc diverse componente de care aveam nevoie. In special roti! Dar priviti ce continea pachetul pe care l-am primit la cutia postala acum 2 zile:
Acum chiar ca nu mai am nici o scuza. LDM12 Malaxa este in lista de proiecte!

Mai intai, cateva cuvinte despre modelul real. Am ales sa reproduc 2 locomotive distincte respectiv:

  • 95-0012-7
  • 95-0020-8

Diferenta intre cele 2 modele consta in rezervorul suplimentar pe care 95-0012-7 il are montat pe capota motorului. Iata o fotografie cu aceasta locomotiva (preluata de pe situl cfr.stfp.net):
Despre model:
Modelul pe care il propun va fi realizat din alama fotodecupata (carcasa) si nickel-argint fotodecupat (sasiu).
Motorizarea va fi asigurata de un motor cu 5 poli si volanta. In premiera pentru un model din aceasta clasa de pret, osiile vor fi montate pe bucse flotante cu suspensie individuala. Antrenarea se va face pe ambele osii, prin intermediul bielelor. Modelul va reproduce minutios detaliile originale. Cabina va fi amenajata, iar barele pentru mana curenta vor fi montate pe suporti la scara (bara - din nickel argint de 0,4 mm, suportii - din alama de doua dimensiuni diferite pentru cabina si capota motor). Tampoanele vor fi montate pe resorturi. Cupla cu surub va fi reprodusa si functionala.
Pe scurt, voi face un model de calitate!

Variante de kituri:
START-Kit  (cod L1304-sk, pret 38 euro)
- contine placile de alama si nickel-argint fotodecupat
Kit accesorii (cod L1304-ak, cupreinde un set de roti, montanti pentru biele, divese accesorii pentru detaliere cum ar fi: suporti mana curenta, cuple cu surub, pret 40 euro)
Kit motorizare (cod L1304-mk, cuprinde un motor Mashima MH-1224D, un reductor 1/40 cu melc si roata melcata, bucse bronz pentru axe, pret 32 euro)
Model gata montat si vopsit (cod L1304, pret 220 euro)

Primul lot de placi va fi lansat in fabricatie in luna aprilie.
 

marți, 12 februarie 2013

Vagon transport pietris pentru cale ferata ingusta

Atunci cand am ales acest tip de vagon pentru a il reproduce, am stiut ca nu va fi simplu. Si am avut dreptate. Pana acum am facut 2 deplasari "de studiu" la Fieni si, cu certitudine, mai am nevoie de inca una. Dar sa lasam vorba si sa trecem la fapte, iata o fotografie a vagonului:
Varianta propusa de mine va fi evident chiar cea de la Fieni. Va acopania perfect locomotiva 0038. Modelul este realizat integral din alama fotodecupata la o calitate "de muzeu". Boghiurile sunt metalice cu lagare de bronz. Sistemul de cuplare il reproduce pe cel original (bucla dubla in "8" si pivot de blocare). La cerere se poate inlocui cu un sistem de cuple tip Greenwich). Primul lot de vagoane va fi lansat in luna martie.

Variante de comanda:

START-Kit:
- cuprinde placile de alama fotodecupata (cod V1302 -sk, pret 32 euro)
Kit Accesorii:
- cuprinde setul de roti, lagarele de bronz si tot ce mai trebuie pentru un model functional (cod V1302 -ak, pret 13 euro)

Modelul gata montat se va oferi in 2 variante
- individual (cod V1302 - pret 90 euro)
- set de 3 vagoane (numere de inmatriculare diferite) (cod V1302 -3, pret 250 euro)

Evident astept cu interes comentariile dvs. Propuneri pentru alte vagoane de cale ingusta pe care le-ati dori reproduse sunt de asemenea, binevenite.

L45H

Asa dupa cum va spuneam ieri, incep acum prezentarea modelelor pe care le-am anuntat. Si cu ce sa incep mai bine decat cu L45H. Multi dintre dvs. cunosc primele incercari facute de mine impreuna cu Doru Basaliga de reproducere a acestei locomotive intr-un kit alama fotodecupata. Am pornit atunci (adica aproape acum 2 ani) de la modelul lui Marcin Wojda. Trebuie sa recunosc faptul ca fara acel model, probabil nu as fi ajuns acum sa propun propria mea varianta. Asa cum este frumos, permiteti-mi sa-i multumesc lui Marcin si pe aceasta cale.
Dar cu ce este diferit modelul meu? Vedeti mai jos!

Caracteristicile modelului
Locomotiva este reprodusa pe doua placi: una de alama fotodecupata pentru caroserie si una de Nickel argint fotodecupat pentru sasiu si partea mecanica. Sunt posibile doua variante de caroserie si tot atatea de sasiu. Sa le luam pe rand:
Prima varianta de caroserie reproduce modelul locomotivei 0038 care este inca in stare de functionare la Fieni si tracteaza trenuri din vagoane de pietris. Mergeti la Fieni in zilele de lucru in jurul orei 14.00 si o veti vedea la treaba. Iata o fotografie facuta de mine chiar la fata locului:
Aceasta varianta are usile de acces la motor embosate si gratare de aerisire pe fiecare usa.

A doua varianta de caroserie reproduce un alt model, inmatriculat indeosebi de CFR. Usile nu sunt embosate si numai una din doua usi are gratare de aerisire. Alte modificari sunt forma capacelor de la usile de vizitare la compartimentul cu baterii si instalatia de incalzire cabina. Nu sunt inca hotarat pe care locomotiva din aceasta varianta o voi reproduce. Va propun trei variante si va invit sa alegeti una din ele. Este vorba de locomotivele cu numerele 0046, 0047, 0048, aflate in Remizele Turda si Targu Mures. Fotografiile sunt preluate de pe internet (cfr.stfp.net):


Votul meu personal merge catre 0048, pentru ca a ajuns intr-o stare de la care nu mai putem spera mai nimic. Poate doar sa o "re-inviem" la scare 1/87. Astept voturile dvs.

Partea mecanica a modelului poate fi si ea realizata in doua feluri:
- motorizare centrala (motor 5 poli Mashima MH1224) si transmisie cu cardan catre boghiuri.
- motorizare individuala pe fiecare boghiu (motoare coreless 8 x 16 mm)
Fiecare boghiu are antrenare pe cate o osie si o a doua osie oscilanta pentru a imbunatati caracteristicile de rulare. Potrivit testelor facute de mine, as recomanda motorizarea individuala pe boghiuri pentru cei ce doresc sa exploateze locomotiva in regim analog si motorizarea centrala pentru variantele digitale.

Calitatea modelului pe care il propun este denumita de obicei "calitate de muzeu". Sunt reproduse cu atentie detalii fine si exacte. Sistemul de cuple este si el reprodus la scara si intocmai (cupla cu bucla dubla - in "8", blocare cu pivot). La cerere se poate insa inlocui acest sistem cu unul mai usor de folosit in exploatare pe macheta, respectiv cuple tip Greenwich.

Tipuri de kituri:

Start-Kit L45H
- cuprinde placile de alama si nickel argint fotodecupate (cod L1301 -sk - pret 42 eur)
Kit accesorii L45H
- cuprinde un set de roti precum si tot ce mai este necesar pentru a realiza un model nemotorizat (cod L1301-ak - pret 18 eur)
Kituri motorizare L45H
- cuprinde 1 motor Mashima MH-1224, 2 axe cardan, pinioane si roti transmisie, leduri pentru faruri, barete colectoare curent, alte componente (cod L1301-mk1 - 60 euro)
- cuprinde 2 motoare coreless 8 x 16, pinioane si roti de transmisie, leduri pentru faruri, barete colectoare de curent, alte componente (cod L1301-mk2 - 40 euro)

Evident, locomotiva poate fi comandata si gata montata si vopsita (cod L1301 - 260 eur)

Primul lot de placi pentru L45H va fi lansat in fabricatie la sfarsitul lunii februarie.
Astept cu placere comentariile si votul dvs.


luni, 11 februarie 2013

Noutati, in fine!



Am mai multe mesaje pentru dvs. si le voi posta pe toate in urmatoarele cateva zile. Dar sa le luam pe rand:

1. Al doilea lot de Locotractoare este in lucru. Acest lot cuprinde elemente de caroserie noi, precum si o mecanica de antrenare noua. Ambele modificari se vor aplica si primului lot, care se va putea, in fine, livra.

2. Va pot anunta planul detaliat al urmatoarelor kituri ce vor fi diaponibile. Iata depre ce este vorba:

- luna februarie 2013: Locomotiva de cale ferata ingusta L45H
- luna martie 2013: Vagonul de transport pietris pentru cale ferata ingusta
- luna martie 2013: Kit de stalpi catenare cu traverse peste 2, 3 sau 4 linii
- luna aprilie 2013: Locomotiva de manevra Malaxa LDM12
- luna mai-iunie 2013: Locomotivele diesel-hidraulice LDH45 / LDH70

Dupa cum vedeti va fi o perioada plina. Mesajele urmatoare vor detalia fiecare dintre aceste proiecte. Ca de obicei, va invit la dialog. In afara de cele de mai sus sunt in lucru si vor fi disponibile cel mai probabil tot in cursul acestui an:
- semnale mecanice, bariere
- macara ISAF pentru interventie catenare

3. Am primit din partea dvs. mai multe cereri de a clarifica felul in care imi concep si cum livrez kiturile de alama pe care le propun. Am primit mai multe sugestii si sper ca voi raspunde intr-un fel care sa va multumeasca. Iata cum am clasificat kiturile mele:

Nivel kit: START-Kit

Acest tip de kit este gandit sa ofere cel mai mic pret cu putinta pentru un model. Un START-Kit contine placa de alama fotodecupata cu toate componentele aferente modelului ce se obtin prin fotodecupare, un set de instructiuni de montaj si o lista cu alte materialele ce sunt necesare pentru a finaliza modelul. Sunt recomandate si magazinele de unde am procurat eu fiecare dintre aceste materiale.

In functie de model, pe langa START-kit ar mai putea fi necesare materiale ca:

- tije si tevi alama de diverse diametre
- componente electrice si fire de conexiune
- roti, motor, elemente transmisie
- grund, vopseluri, lacuri de finisaj

Nivel kit: Kit-Accesorii

Acest tip de kit isi propune sa completeze un START-Kit cu toate elementele necesare construirii unui model nemotorizat. El se adreseaza acelora care nu detin in atelier alte materiale si nici nu doresc sa le comande la diversii furnizori. Tipic un asemenea kit contine: diverse tije, tevi sau alte repere din alama, un set roti si, eventual, tampoane.

Nivel kit: Kit Motorizare

Acest tip de kit contine tot ce este necesar pentru a va transforma modelul din unul de vitrina in unul complet functional. Tipic, un kit de motorizare contine: palpatori curent, cablaj electric, motor, elemente de transmisie. Kitul de motorizare se poate livra ca atare sau poate fi montat chiar de mine, pe modelul dvs. Aceasta deoarece ar putea fi nevoie de scule specializate, cum ar fi prese pentru montat roti sau pinioane, dispozitive de montat bielele in unghi de 90°, extractoare de roti.

In acest mod, prin cele 3 nivele de kituri cred ca voi putea raspunde cerintelor dvs. 
Desigur, toate modelele vor fi in continuare disponibile si complet montate.